Computerul care poate să ne citească mintea fără ca noi să vorbim

Scris de Gabriel Adam la 24 Aug 2016, ora 10:00

Oamenii de ştiinţă spun că, în curând, computerele vor putea şti ceea ce gândim, analizând activităţile legate de formularea propoziţiilor la nivelul propriului creier. În acest sens, specialiştii au dezvoltat un program capabil să identifice această capacitate şi să prezică ceea ce gândim.

Dr. Andrew Anderson, cercetător la Universitatea din Rochester, susţine că tehnologia pe care a conceput-o împreună cu echipa sa îi va ajuta, în principal, pe cei care au suferit atacuri cerebrale, iar acum au probleme de vorbire, scrie Descoperă.

„Am descoperit că putem prezice anumite activităţi ale creierului, nu în mod perfect, dar mult mai precis dacă am face acest lucru la întâmplare”, susţine Anderson.

Studiul oamenilor de ştiinţă britanici a fost publicat în revista Cerebral Cortex. Sistemul inventat, bazat pe tehnica imagisticii de rezonanţă magnetică, a fost folosit pentru a scana creierul a 14 indivizi, în timp ce aceştia au citit 240 de propoziţii diferite. Ulterior, specialiştii au căutat modele neuronale asociate cu anumite cuvinte din propoziţii şi le-au folosit pentru a crea un aşa-numit ,,dicţionar neuronal”. În cele din urmă, cercetătorii au folosit sistemul obţinut pentru a prezice la ce s-ar fi putut gândi participanţii din timpul experimentului.

Modelele obţinute sunt departe de a fi simple. De exemplu, doar cuvântul ,,cafea” are 65 de atribute care declanşează impulsuri la nivelul creierului. În încercarea de a rezolva această problemă, participanţii la studiu au mai fost rugaţi să asocieze 242 de cuvinte cu 65 de atribute, precum ,,culoare”, ,,zgomotos”, ,,plăcut” sau ,,timp”. Sistemul a fost astfel capabil să asocieze, de exemplu, cuvântul ,,joacă” cu ,,mişcare”, pentru că, în mod obişnuit, activitatea jocului implică mişcare.

În timpul experimentului pe care l-au realizat, specialiştii britanici au reuşit să recreeze asocieri între anumite activităţi ale creierului şi formularea unor cuvinte, pentru a prezice în totalitate propoziţiile care urmau să fie formulate cu ajutorul respectivilor termeni. De exemplu, sistemul a putut prezice propoziţia ,,Familia se joacă pe plajă”, chiar înainte ca persoana analizată să o formuleze.

Mai multe articole

Reclama 300x250 Stejarelul