Puritanii, cel mai bun spectacol al anului la Cluj. Bilanţul anual al instituţiilor muzicale începe la Opera Română

Scris de Mihai Bacalu la 29 Dec 2016, ora 08:32

Finalul fiecărui an este perioada în care se fac retrospective și se trag linii asupra realizărilor din toate domeniile, iar viața culturală clujeană nu poate face excepție. Cele patru instituții muzicale de spectacol din oraș, Filarmonica de Stat „Transilvania”, Opera Națională Română, Opera Maghiară și Academia de Muzică „Gheorghe Dima” au adus în fața noastră în premieră spectacole remarcabile, dar și concerte camerale, simfonice și vocal-simfonice de excepție, care nu pot fi trecute cu vederea și pentru care trebuie felicitate! Grupaj alcătuit de Bianca L Nica, noul nostru colaborator muzical.

Evgheni Oneghin a deschis balul

În luna ianuarie a anului 2016, Opera Națională Română (Foto Nicu Cherciu) a readus pe scena sa, după aproape un deceniu, opera Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski, una dintre cele mai frumoase, sincere și vibrante capodopere ale tuturor timpurilor. Premiera a adus în fața publicului două distribuții aproape în întregime diferite, avându-i pe Florin Estefan, Geani Brad (Evgheni Oneghin), Nadia Cerchez și Irina Săndulescu (Tatiana) în rolurile principale și un invitat special la pupitrul dirijoral în persoana lui Tiberiu Soare. Premiera coincide, totodată, cu lansarea noii imagini a Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca și este una dintre montările ce anunţă noul an inovativ pentru Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, presărat cu numeroase premiere şi spectacole speciale. Regia spectacolului este semnată de Mihaela Bogdan, iar scenografia de către Viorica Petrovici.

evgheni onedin 2

Florin Piersic 4×20

Cu ocazia zilei de naștere a unuia dintre cei mai îndrăgiți actori români – Florin Piersic, Opera Națională Română îi invită pe clujeni la un alt eveniment special la final de ianuarie. Este vorba despre spectacolul aniversar Nu-ntreba câți ani am dedicat împlinirii a… 4×20 de ani a marelui actor Florin Piersic. Publicul clujean a avut ocazia să îl urmărească în prima parte a spectacolului interpretând rolul titular din poemul dramatic Peer Gynt, cu muzica de scenă a lui Edvard Grieg și textul de Henrik Ibsen, alături de soprana Oana Trîmbițaș, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea. Cea de a doua parte, intitulată „Florin… pur și simplu” a fost dedicată unei conversații prietenești cu publicul în care au fost incluse povești nemuritoare ale actorului, dar și bancurile savuroase ale acestuia. Finalul a fost marcat de un foc de artificii în fața Teatrului Național și de tradiționalul La mulți ani cântat actorului de toți cei prezenți, publicul său.

Lacul Lebedelor din China

După ce a avut premiera într-un turneu în China, ansamblul de balet al Operei Române s-a întors pe 10 februarie pe scena locală cu celebrul Lacul Lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski, spectacol realizat cu sprijinul Fundaței Culturale „Simona Noja”. Decorurile impresionante ale spectacolului au fost realizate de unii dintre cei mai apreciați artizani chinezi, cu care Opera Română din Cluj și-a împărtășit viziunea spectacolului în cadrul turneului desfășurat în China, în lunile septembrie-octombrie 2015. Turneul a fost realizat alături de Bucharest Symphonic Orchestra și dirijorul Jin Wang, ca parte a proiectului Leo Culture Exchange, sub sloganul ”Teach world more about China and China more about the world”. Spectacolul a fost și cel cu care și-a făcut debutul proiectul Opera Aperta 2016 ce-și propune să scoată spectacolele din sala operei și să le ducă mai aproape de public, în locuri neconvenționale, pe 11 iunie, cu o reprezentație pe două scene amenajate în fața Casinoului și pe lacul din Parcul Central, un eveniment marcant al anului 2016, adunând aproximativ 15.000 de oameni în public.

lacul lebedelor casino 2

Balul Operei de pe Broadway

Tradiționalul Bal al Operei, eveniment de prestigiu al Clujului, a avut anul acesta tema Broadway și a avut în componență momente speciale, oferite de soliștii Operei Române, sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, regia Mihaelei Bogdan, în colaborare cu actorii și dansatorii din echipa coregrafului Răzvan Mazilu și ansamblul de step condus de Adrian Strâmtu. S-a păstrat și obiceiul decernării trofeelor Lya Hubic (înmânat anul acesta sopranei Irina Săndulescu, balerinei Andreea Jura și coristei Elena Potopea, instrumentistului Dumitru Rus și maestrului corepetitor Ovidiu Moldovan), a Premiului Mecena, Emblemă de Cluj și a Titlurilor de Senior al Cetății și Spiritus Mentor. Acest eveniment are ca scop întâlnirea anuală a personalităților marcante, a elitelor vieții economice, culturale și politice, ale căror efort conjugat să ducă la dezvoltarea, bunăstarea și excelența în educație, cultură, artă și civilizația întregii comunități. Nu au lipsit nici prezentările de modă semnate Cătălin Botezatu și Niculina Mureșan, dar nici recitalurile din foaierul teatrului susținute de AXenia și artistul de culoare, Irvin Doomes. Momentul culminant al serii a fost recitalul Horia Brenciu & HB Orchestra.

balul operei  2016 bebeselea estefan

Amadeus versus Salieri

Din seria premierelor Operei Naționale Române face parte și cea a teatrului muzical Amadeus de Peter Shaffer, de pe 20 martie. Evenimentul aduce pe scena clujeană un spectacol plin de umor și dramatism, pe acordurile sublime ale muzicii lui Wolfgang Amadeus Mozart, într-o poveste desprinsă din saloanele aristocrației austriece, sub semnătura regizorului Sorin Misirianțu. Premiera clujeană reprezintă întâlnirea unei ample distribuții de actori și soliști de excepție, dintre care: Sorin Misirianțu (Amadeus), Dan Chiorean (Salieri), Alexandra Tarce (Constanze), Florin Sâmpelean, Ruslan Bârlea și Petru Burcă (Figaro), Fülöp Martin, Paula Iancic, Lucia Bulucz și Tony Bardon. Aceștia sunt acompaniați de zece soliști instrumentiști, într-un joc componistic ce reunește instrumente cu coarde și de suflat, sub conducerea dirijorală a maestrului Adrian Morar, asistat de dirijoarea invitată Elizabeth Askren.

amadeus misiriantu cherciu

Nabucco Opera Aperta

Ziua Europeană a Operei a fost sărbătorită la Cluj printr-o repetiție de regie cu acompaniament de pian deschisă publicului a spectacolului Nabucco, ce urma să aibă premiera la finalul lunii, condusă de regizoarea Ina Hudea. O reverie despre libertate, pe care însuși Verdi o numea ”inegalabila operă prin care cariera sa artistică avea să înceapă cu adevărat”, ”Nabucco” este una dintre cele mai longevive și apreciate creații din istoria lirică universală. Spectacolul a făcut parte și din proiectul Opera Aperta 2016. Nabucco în aer liber a fost penultimul spectacol al stagiunii 2016 și a fost un succes, la fel ca și Aida și Carmen din Piața Unirii din anii trecuți. Reprezentația de final de stagiune a avut în distribuție invitați speciali precum soprana Dragana Radakovic (Abigaille), Carlos Almaguer (Nabucco) și dirijorul David Crescenzi.

nabucco opera romana cj

Aida cu şi pentru Lucia Stănescu

Obiceiul instituției de a-și dedica spectacolele marilor artiști ai României care au pășit pe scena operei cu zeci de ani urmă este una de admirat, iar stagiunea 2015-2016 a fost marcată de un astfel de eveniment care a fost dedicat sopranei Lucia Stănescu, spectacolul Aida din 17 iunie. A fost, pe lângă un spectacol de înalt nivel, având-o în rolul titular pe soprana Cellia Costea, iar în rolul lui Radames pe tenorul Dario Prola, un eveniment de mare încărcătură emoțională. O artistă desăvârșită cu o încărcătură emoțională aparte, rafinament și expresivitate deosebite, Lucia Stănescu a privit dintotdeauna scena lirică cu dăruire, rigoare și elitism artistic, fiind caracterizată de o candoare și modestie surprinzătoare, iar prezența sa în sală a emoționat și publicul, nu doar cântăreții de pe scenă.

Ziua porților deschise Peter Pan

Pe parcursul acestui an, nici micii spectatori ai operei nu au fost neglijați, având ocazia să participe de două ori la un program numit Ziua porților deschise pentru micii spectatori, un eveniment în care grupuri de copii de la școli și grădinițe din Cluj și din țară au avut ocazia să intre în spatele cortinei, să vadă cum se realizează un spectacol de operă pentru copii și să cunoască soliștii. De asemenea, matineele de joi dimineață au fost dedicate spectacolelor pentru copii Peter Pan, spectacol care a câștigat premiul pentru Cel mai bun spectacol pentru copii al anului 2015 în cadrul Galei Premiilor Operelor Naționale de la Iași și Fata babei și fata moșului, spectacol care a avut premiera pe 29 februarie 2016, jucate de fiecare dată cu o sală plină și entuziastă. Această performanță i se datorează tânărului și talentatului regizor Iulian Sandu, care își dedica o mare parte din activitate spectacolelor de operă pentru copii.

Shakespeare 400

Evenimente precum gala Shakespeare 400, concertul de muzică spaniolă La Negra Noche, cel de-al treilea eveniment al proiectului Opera Apreta 2016, cu care s-a încheiat stagiunea trecută și cu care Opera va reveni în fața publicului în 2017, dar și Regalul de Operă din septembrie susținut de studenți ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” completează programul evenimentelor speciale ale Operei Naționale Române din Cluj.

La Traviata avanpremieră

Cum am fost obișnuiți încă de anul trecut, Opera și-a anunțat pe scurt programul stagiunii 2016-2017 într-un concert de prezentare, susținut de 22 de soliști, orchestra și corul operei, sub bagheta lui Tiberiu Soare, aceasta urmând să înceapă pe 1 octombrie cu premiera operei La Traviata în regia franțuzoaicei Nadine Duffaut, cu o distribuție de excepție, în rolurile principale fiind Diana Țugui (Violetta Valery), Cosmin Ifrim (Alfredo) și Florin Estefan (Giorgio Germont). Actuala montare a operei La Traviata semnată de ea nu este una nouă, fiind prezentată anterior la Avignon (2007, 2012) și Debrecen (1 aprilie 2016). Acțiunea a fost transpusă, atât din punct de vedere temporal, spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, cât și din punct de vedere spațial, la hotelul parizian de lux Lutetia, sediul Gestapo-ului (poliția secretă de stat), în timpul ocupației Parisului de către trupele germane și, ulterior, centru de îngrijire a prizonierilor de război și a supraviețuitorilor lagărelor de concentrare.

Requiem Mikis Theodorakis

Într-o perioadă solemnă, dedicată rememorării, introspecției și purificării sufletești, excepționala ocazie lirică le va oferi spectatorilor un concert vocal-simfonic înălțător și de o spiritualitate aparte, menit să le aducă Lumină tuturor celor prezenți, Opera Română a adus pe 31 octombrie un titlu în primă audiție națională, Requiemul de Mikis Theodorakis. Fiind o excepțională dovadă a marcării adevărului istoric, sensibilității spirituale și introspecției, Requiemul lui Mikis Theodorakis, scris în anul 1984, a fost dedicat morților în urma masacrului din orașul grecesc Kalavryta, îndoliat de una dintre cele mai grave crime de război ale Axei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Discursul vocal-simfonic dedicat de către compozitor celor cinci soliști (Veronica Fizeșan, Andrada Roșu, Eusebiu Huțan, Cristian Hodrea și Simonfi Sandor) corului mixt (corul ORNC și corul de copii „Junior VIP”) și orchestrei, are la bază, pe parcursul celor doisprezece părți ale sale, textele părintelui Ioan Damaschinul. La pupitrul dirijoral a stat Adrian Morar.

I Puritani Sabbatini Kürthy

Capodopera ce a încununat creația compozitorului Vincezo Bellini, I Puritani, o operă bogată în melodicitate și simboluri profunde, a adus în premieră națională pe scena Operei clujene un spectacol plin de esență și emoție, rar întâlnit în universul liric autohton. Publicul este poftit să pășească alături de artiștii Operei Naționale Române din Cluj și de invitații săi speciali, în Anglia secolului XVII, într-o poveste ce împletește partituri belcantiste cu onoarea cavalerească, sentimentul datoriei și dragostea pură. Premiera a adus la Cluj o distribuție de excelență și renume internațional, ce-i are în rolurile principale pe soliștii Diana Țugui, Lucia Bulucz (Elvira), Cosmin Ifrim, Ștefan von Korch – invitați (Arturo). Bagheta premierei se va afla în mâna unui artist italian celebru, tenorul și dirijorul Giuseppe Sabbatini, regia noii montări fiind semnată de regizorul de origine maghiară András Kürthy. Noua montare a capodoperei, bogată în esență și detalii istorice, a oferit publicului clujean două ocazii lirice deosebite în luna decembrie, premiera pe 11 decembrie, fiind urmată de cea de-a doua reprezentație a spectacolului pe 12 decembrie 2016.

puritanii tugui ifrim nicu cherciu

Winter Delights

Apropierea sărbătorilor de iarnă a fost marcată de un concert de colinde și cântece de Crăciun, intitulat Winter Delights, susținut de Ilinca Băcilă, Marius Vlad Budoiu, Cristian Mogoșan și Florin Estefan, alături de corul de copii „Junior VIP”, coordonat de Anca Mona Mariaș, corul „Winter Delights”, coordonat de Flaviu Mogoșan, și orchestra Operei Naționale Române din Cluj, sub bagheta lui Flavius Filip. Repertoriul concertului a reunit colindele vechi, tradiționale românești, dar și cele moderne, internaționale, de la Bună sara lui Crăciun și Trei Păstori se întâlniră la I’ll be home for Christmas și O Holy Night.

Liliacul

Stagiunea se va încheia cu tradiționalul Liliac al lui Strauss în două reprezentații pe 30 și 31 decembrie, care îi va avea în distribuție pe Irina Săndulescu, Ana Maria Donose (Rosalinda), Tiberius Simu (Gabriel), Oana Trîmbițaș (Adela) și Eusebiu Huțan (Alfred). Și acest spectacol anunță a avea surprize pentru public, regia fiind de această dată semnată Sorin Misirianțu.

I Puritani Numero uno

În concluzie, anul 2016 a fost unul prolific pentru Opera Națională Română din Cluj-Napoca, oferind publicului premiere de operă, balet și teatru muzical din cele mai alese titluri existente aproape lunar și sperăm ca acest obicei să îi fie păstrat mult timp de acum încolo. Pentru această performanță îl felicit pe directorului general al instituției, baritonul Florin Estefan, dar și întregul colectiv! Dacă ar fi să facem un Top 5 al evenimentelor Operei Naționale Române din Cluj, consider că în vârful ierarhiei ar sta premiera națională I Puritani, urmată de spectacolul de balet Lacul Lebedelor din cadrul proiectului Opera Aperta 2016, de readucerea pe scenă după un deceniu a operei Evgheni Oneghin și de noua montare de La Traviata cu premiera în octombrie. Ultimul, dar nu cel din urmă eveniment al „topului” nostru ar fi, cu siguranță, penultimul spectacol al stagiunii, Nabucco în aer liber cu invitați din străinătate. Bineînțeles, aceste ierarhi sunt realizate subiectiv, dar principalele criterii ar fi inovațiile și noutatea aduse de fiecare dintre aceste spectacole, dar și felul în care publicul a reacționat la punerea lor în scenă.

Opera Group Project

Grupul Opera Group Project a adus 3 spectacole inedite în colaborare cu Scena Urbană, dintre care două au fost dedicate copiilor. Primul dintre acestea a avut loc la Grădina Botanică „Alexandru Borza”, care s-a transformat într-un tărâm de basm. Acolo, spectacolul Alice în Țara Minunilor a strâns sute de spectatori de toate vârstele. Protagoniștii spectacolului a fost în cea mai mare parte studenți ai Academiei „Gheorghe Dima”, tineri talentați și energici, iar regizorul spectacolului – Iulian Sandu. Acest spectacol a fost reluat într-o viziune diferită în luna decembrie, când spectacolul, redenumit Alice în Țara Zăpezilor, a avut loc pe patinuarul din Piața Unirii, în regia Inei Hudea. Tot membrii acestui proiect interesant au adus publicul în Cimitirul Central cu ocazia sărbătorii Luminației, când au interpretat lucrări religioase celebre, precum Tatăl nostru de Anton Pann sau Ave Maria de Franz Schubert.

alice in tara zapezilor

Filarmonica Transilvania

Filarmonica „Transilvania” a oferit primul concert al anului pe 15 ianuarie, aducând pe parcursul anului 2016 invitați de marcă din țară și din străinătate, dar și titluri pretențioase din repertoriul simfonic și vocal-simfonic, pe care rar avem ocazia să le audiem, în special în interpretarea de înaltă clasă a orchestrei și corului acestei instituții de prestigiu. Dintre invitații pe care i-am putut vedea pe scena Casei Universitarilor anul acesta îi voi enumera pe dirijorii Tiberiu Soare, David Crescenzi, Stephen Smith, Jan Stulen, Giovanni Bria, Mika Eichenholz, Gottfried Rabl, Mihail Agafiță, Lawrence Foster, chitaristul Giacomo Bigoni, oboistul Sorin Crudu, flautistul Alexandru Rebreanu, clarinetistul Aurelian Băcan, pianistul Dan Grigore și mulți alții.

Patimile după Ioan

Cu ocazia Paștelor catolice și ortodoxe, lucrările Patimile după Ioan (24 martie, Joia mare), dedicat victimelor atentatelor de la Bruxelles, și Patimile după Matei de Johann Sebastian Bach au fost interpretate sub bagheta lui Stephen Smith, respectiv Jan Stulen, de către soliştii Daniela Păcurar (soprană), Mihaela Işpan (mezzosoprană), Tiberiu Simu (tenor), Richard Resch (tenor), Cristian Hodrea (bariton), Beniamin Pop (bas), János Szerekovan (tenor), Petre Burcă (bas), dar și o parte a corului „Junior VIP”, dirijat de Anca Mona Mariaș. Lucrările au fost subtitrate în limba română pentru a fi înțelese și din punct de vedere literar de către melomani.

Nicio stagiune fără Carmina Burana

De remarcat sunt și cele două reprezentații ale Carminei Burana de Carl Orff, care i-au avut ca protagoniști pe soliștii Rodica Vica, Ștefan von Korch, Geani Brad (31 martie) și Adrian Mărcan (1 aprilie), sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea. Această lucrare a fost interpretată și pe 18 octombrie, în cadrul unui concert caritabil. Sala Colegiului Academic s-a dovedit neîncăpătoare din cauza publicului doritor de a audia celebra cantată scenică al cărui titlu complet este Carmina Burana: Cantiones prafanae cantoribus et choris cantandae comitantibus instrumentis atque imaginibus magicis (Cântece din Beuern: Cântece profane pentru cântăreți și coruri pentru a fi cântate împreună cu instrumente și imagini magice).

Andreescu, Foster şi Mandeal

Dintre evenimentele marcante ale Filarmonicii în stagiunea 2016-2017 voi aminti Concertul de deschidere a Festivalului Toamna Muzicală Clujeană, cel mai important festival de muzică clasică din România, după Festivalul George Enescu, din 7 octombrie. Anul acesta, ajuns la cea de a 50-a ediție, a avut ca repertoriu al primului concert același cu cel al Concertului Inaugural al Filarmonicii din anul 1955, uvertura operei Maeștrii cântăreți din Nürnberg de Richard Wagner, Concertul nr. 1 pentru orchestră de coarde de Sigismund Toduță, Concertul nr. 2 pentru pian, în do minor, op. 18 de Serghei Rahmaninov în interpretarea lui Daniel Goiți, Simfonia a III-a în Mi bemol major, op. 55 Eroica de Ludwig van Beethoven. La pupitrul dirijoral a stat maestrul Horia Andreescu. Un alt concert special a fost cel în memoriam Emil Simon din 15 octombrie. Sub bagheta dirijorului Lawrence Foster, orchestra Filarmonicii a interpretat Heraldica de Cornel Țăranu, lucrare în primă audiție absolută, Rapsodia pe o temă de Paganini, op. 43 de Serghei Rahmaninov, în interpretarea pianistului Dan Grigore, și Suita pentru orchestră nr. 3 în Sol major, op. 55 de Piotr Ilici Ceaikovski.

De asemenea, Concertul extraordinar de închidere a festivalului din 28 octombrie, ce l-a aniversat și pe dirijorul serii, Cristian Mandeal, este de remarcat. Publicul a avut ocazia să audieze Concertul nr. 2 pentru pian, în Si bemol major, op. 83 de Johannes Brahms în interpretarea Oxanei Corjos și Simfonia nr. 9 în re minor, op. 125 de Ludwig van Beethoven, în interpretarea sopranei Diana Țugui, mezzosopranei Cristiana Damian, tenorului Tiberius Simu și baritonului Cristian Hodrea. Corul Filarmonicii de Stat „Transilvani” este dirijat de Cornel Groza.

Oratoriul de Crăciun de Paul Constantinescu

Și la Filarmonică a fost celebrat Crăciunului pe 22 decembrie, când corul, orchestra și soliştii Apollónia Egyed (soprană), Melinda Duffner (mezzosoprană), Florin Pop (tenor) şi Alin Anca (bas), au interpretat Naşterea Domnului, oratoriu bizantin de Crăciun de Paul Constantinescu, lucrare în care compozitorul pune în prim plan dramaturgia oratoriului, chiar dacă acest lucru afectează continuitatea textelor liturgice sau a celor din cântările bizantine. Textul Oratoriului de Crăciun este preluat din Evangheliile după Luca şi Matei, cărora li s-au adăugat texte din culegeri de folclor şi de cântări psaltice dedicate sărbătorii religioase a Naşterii Domnului şi altor sărbători de peste an (ca Buna Vestire).

La final de an Filarmonica îl are ca invitat pe Giovanni Bria, care va dirija Concertul extraordinar de Anul Nou de pe 29 decembrie, în cadrul căruia se vor interpreta lucrări de Johann Strauss tatăl, Johann Strauss fiul, Josef Strauss, Franz Lehár, Carl Michael Ziehrer, Hans Christian Lumbye, Émile Waldteufel. Varietatea de lucrări și de soliști invitați sunt punctul forte al Filarmonicii de Stat „Transilvania”, iar acestea sunt doar câteva dintre evenimentele importante anul 2016.

Opera Maghiară

Și pentru Opera Maghiară anul acesta a fost unul în care premierele și evenimentele inedite nu au lipsit, iar prima dintre acestea a avut loc în luna martie, când a fost adusă în fața publicului o capodoperă a muzicii romantice franceze, o partitură de mare frumusețe, rar întâlnită pe scenele lirice din țară, Samson et Dalila de Camille Saint-Saëns, în regia modernă a lui Korcsmáros György, avându-i ca protagoniști a celor două reprezentații pe tenorul de talie internațională Marius Vlad Budoiu (Samson) și mezzo-soprana Veress Orsolya (Dalila), spectacol pe care îl vom revedea pe scena Operei Maghiare și în luna ianuarie a anului ce urmează.

La Boheme cu Kele Brigitta

Un spectacol de înalt nivel al Operei Maghiare este cu siguranță La Boheme de Giacomo Puccini, iar acest lucru se datorează în cea mai mare parte distribuției care, la fiecare reprezentație a avut în componență cel puțin un invitat special. Astfel, în 12 mai am avut plăcerea de a-i vedea pe scenă pe soprana Kele Brigitta (Mimi) și pe baritonul Nagy Zoltán (Schaunard), iar în 27 octombrie, soprana a revenit pe scena Operei Maghiare în rolul Musettei de această dată, rol pe care urma să-l interpreteze la distanță de două săptămâni la Metropolitan Opera din New York, alături de Kristine Opolais și Piotr Beczala.

Dragoste de țigan

Începutul stagiunii a fost marcat de premiera operetei Dragoste de țigan de Franz Lehár, compozitor al cărui lucrări lipsesc de 20 de ani din fața publicului clujean, în regia artistică a lui Bori Tamás, în colaborare cu Teatrul de Operetă din Budapesta. Rolurile principale au fost interpretate de Barabás Zsuzsa, Fülöp Márton, Hary Judit și Szabó Levente. Acţiunea operetei « Dragoste de ţigan » se petrece în Transilvania şi spune povestea unei fete de boier, pe nume Zorica, care era logodită cu un tânăr, însă sentimentele sale faţă de el erau atât de nesigure, încât la o petrecere se îndrăgosteşte de ţiganul Józsi, care o vrăjeşte cu sunetul viorii sale.

Requiem Mozart

Perioada Luminației a fost marcată și la Opera Maghiară, pe 23 octombrie, cu Requiemul de Wolfgang Amadeus Mozart în interpretarea soliștilor Egyed Apollónia, Molnár Mária, Pataki Adorján, Szilágyi János și a corului și orchestrei instituției, dirijate de Jankó Zsolt, iar luna noiembrie a adus o premieră a operei Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart, în regia Selmeczi György, cu o distribuție foarte tânără și proaspătă. Spectacolul, a cărui montare neobișnuită pune orchestra pe scenă și nu unde stă aceasta de obicei, în fosă, a avut două reprezentații pe 17 și 19 noiembrie, probabil în întâmpinarea Festivalului „Mozart”, în care Opera Maghiară a participat cu o Gală Mozart, dirijată și moderată de dirijoarea Elizabeth Askren, unde a fost, de asemenea, prezentă soprana Kele Brigitta, spre încântarea publicului.

Prinţul Árgyélus

O altă realizare importantă a Operei Maghiare este faptul că spectacolul Prinţul Árgyélus de Peter Toth în regia Istvan Albu a fost desemnat cel mai bun spectacol pentru copii al anului în cadrul Galei Premiilor Operelor Naționale de la București. Acest spectacol reprezintă o altă ocazie de întâlnire pentru copiii de vârsta preşcolară şi şcolară cu lumea operei și se bazează pe basmul popular maghiar cu același titlu, al cărui protagonist este un prinţ care se îndrăgosteşte de o zână blestemată, cea din urmă furând merele de aur ale familiei regale. Prinţul Árgyélus porneşte în căutarea Frumoasei Ilona și ajunge în regatul vrăjitoarei Mortadella, care o ţine în captivitate pe iubita lui.

Colinde de Crăciun

Au cântat de Crăciun, Corul și Orchestra Operei Maghiare din Cluj, Corul de copii al Operei Maghiare din Cluj, Covacinschi Yolanda, Balázs Borbála, Barabás Zsuzsa, Veress Orsolya, Pataki Adorján, Rétyi Zsombor, Peti Tamás Ottó, Mányoki László și Szép Noémi Kriszta, Laczkó Vass Róbert, Szép András (pian), Szép Bálint (vioară), Babţan-Varga Flórián (chitară), iar de anul nou Ádám János, Balázs Borbála, Borbély Tihamér, Chiuariu Lívia, Covacinschi Yolanda, Farkas Loránd, Fülöp Tímea, Gergely Arnold, Gergely Elek, Kerekes Mária, Kovács Ferenc, Mányoki László, Mányoki Mária, Nagy Szilvia Klára, Peti Tamás Ottó, Plesa Róbert, Popovici Zsófia, Rat Bianca, Rétyi Zsombor, Rigmányi István, Salamon Ildikó, Sipos Endre, Szakács Ágnes, Varga Attila, Veress Orsolya pregătesc alte surprize publicului în Spectacolul de Anul Nou, pe care îl vom putea viziona și în luna ianuarie.

Samson et Dalila

Cu siguranță cea mai importantă realizare a acestei instituții a anului 2016 a fost introducerea în repertoriul său a titlului Samson et Dalila, într-o distribuție de excepție și un regizor invitat, spectacol cu care s-a realizat și un turneu în Budapesta. O altă realizare este câștigarea titlului de Cel mai bun spectacol pentru copii ai anului, dar și prezența sopranei de talie internațională Kele Brigitta pe scena sa de 3 ori pe parcursul anului. Felicitări și conducerii Operei Maghiare și mulțumim pentru revenirea în ianuarie a spectacolului Samson et Dalila în programul operei!

Conservator

Academia de Muzică „Gheorghe Dima” are o stagiune de concerte și recitaluri ale studenților secțiilor de interpretare, spectacole ale claselor de operă și ale ansamblurilor Academiei și, bineînțeles, ale profesorilor, dar pe lângă acest gen de evenimente, în Sala Studio au loc și concerte camerale, simfonice și vocal-simfonice de înalt nivel cu invitați din țară și din străinătate.

Un prim astfel de eveniment a avut loc în luna februarie, când pe scena Academiei au fost invitați violonista Ana-Cristina Tartza (Argentina) și pianistul Marius Alexandru Popescu, iar seria concertelor a continuat cu recitalul de pian al lui Radu Lungu din luna martie. Un alt eveniment special a fost Recitalul aniversar Ninuca Oșanu Pop, susținut de studenți și profesori ai Academiei, dar și recitalul de pian al lui Cătălin Șerban, profesor la Musikhochschule Lübeck. Între invitații importanți ai stagiunii 2015-2016 se numără György Zerkula (Elveţia), Edit Horvàth, Zoltàn Horvàth, Dan Cavassi (Filarmonica „George Enescu”, București), Viniciu Moroianu (Universitatea de Muzică din București), Gabriel Croitoru, Radbout Post, Jim Warman, Sebastian Spanache, Aurelia Vișovan, Nicolae Dumitru, Ansamblul Guitar Quartet, Duo Melos,

Studenții de la specializarea Canto clasic au oferit un recital special dedicat Zilei Mondiale a Vocii în sala Reduta a Muzeului Etnografic din Cluj, iar Big Dimm’a Band și soliștii modulului de muzică ușoară și jazz au organizat recitaluri și chiar și un masterclass de jazz la Bistrița.

Festivalul Internațional Sigismund Toduță

Pe lângă aceste frecvente evenimente, Academia organizează în luna mai Festivalul Internațional „Sigismund Toduță”, ajuns în 2016 la cea de a III-a ediție, care a avut ca principale atracții Concertul de Deschidere, susținut de tenorul Marius Budoiu, Ursula Philippi și corul Ave Musica al Academiei, cursurile de măiestrie de compoziție, dans contemporan, dirijat și compoziție, acordarea titlului de Doctor Honoris Causa lui Eero Tarasti (Helsinki), dar și conferința cu titlul „Politica și viața socială în muzica secolelor XX și XXI”. Acest festival este un demers foarte important pentru școala muzicală românească, în special datorită masterclass-urilor susținute de personalități muzicale de nivel internațional și schimburilor de experiență care se realizează prin vizita lor în România.

De asemenea, Academia de Muzică are o importanță deosebită în festivalurile Toamna Muzicală Clujeană și Mozart, deoarece o bună parte din manifestările celor două festivaluri au loc în Sala Studio a instituției, precum cursurile de măiestrie și conferințele, dar și recitalurile dintre care cele mai însemnate ar fi Concertul cameral susținut de Trio Diogenis, Concertul aniversat Sigismund Toduță, Concertele Portret componistic Adrian Pop și Portret componistic Gabriel Irányi, Concertul ansamblului SonoMania din cadrul Toamnei muzicale clujene și Concertul ansamblului Diletto musicale din cadrul Festivalului Mozart. Nici Academia de Muzică nu a neglijat micii iubitori de muzică, oferind numeroase concerte educative, majoritatea fiind dirijate de tânăra și creativa Dalma Kovacs, dintre care amintesc Invitație la dans și Arca lui Noe.

Consider că un eveniment marcant al stagiunii 2016-2017 a Academiei a fost Concertul Cameral susținut de tenorul Marius Vlad Budoiu și tânărul pianist Cadmiel Boțac, în care cei doi au interpretat liedul de Mozart, Schumann și arii de cameră de Giacomo Puccini, dar și Alborada del gracioso de Maurice Ravel și Sonata nr.9 în Re major, KV 311 de Wolfgang Amadeus Mozart.

În colaborare cu Opera Națională Română, clasele de operă ale Academiei de Muzică au realizat un spectacol-matineu la începutul lunii iunie, intitulat Tineri cântăreți pe scena operei, în cadrul căruia au interpretat fragmente din operele Don Pasquale și Elixirul Dragostei de Gaetano Donizetti, în regia Inei Hudea, Cosi fan tutte de Wolfgang Amadeus Mozart, în regia Ancăi Mihuț și Fifty Shades of Zauberflöte, o montare aparte a Flautului fermecat de Mozart, în regia lui Tiberius Simu.

Toate cele patru instituții au oferit un momente speciale de Zilele Clujului. Academia de Muzică a oferit un scurt recital cu fragmente din opera Don Pasquale de Gaetano Donizetti, iar soliștii celor două opere au oferit un recital de arii, duete și ansambluri din opere celebre. În finalul programului, momentul Filarmonicii de Stat ”Transilvania” i-a adus în fața publicului pe soliștii Valentina Naforniță, Marius Vlad Budoiu și Florin Estefan, orchestra fiind dirijată de Gabriel Bebeșelea.

Bianca L Nica

Mai multe articole

Reclama 300x250 Stejarelul