Vremea se va încălzi uşor

Scris de Gabriel Adam la 15 Feb 2017, ora 11:00

Temperaturile diurne vor continua să crească uşor, în special în regiunile intracarpatice, precum şi la deal şi munte, unde se vor înregistra valori uşor peste mediile multianuale, informează ANM.

AZI

ÎN ŢARĂ

Cerul va fi mai mult senin, exceptând estul ţării, unde vor mai fi înnorări şi pe arii restrânse, trecător, vor mai fi precipitaţii slabe, predominant ninsori, care vor favoriza depunerile de polei. Vântul va avea intensificări temporare, mai ales ziua, în est, sud-est şi la munte.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 11 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -14 şi 0 grade. Izolat, în zonele joase de relief, va fi ceaţă.

ÎN BUCUREŞTI

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul, mai mult senin în cursul zilei, va avea unele înnorări noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -8…-7 grade.

JOI

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi în general frumoasă, iar în regiunile intracarpatice va fi şi uşor mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare la începutul zilei în sud-est, unde, izolat, vor mai fi posibile precipitaţii slabe. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -12 şi 0 grade. În zonele joase de relief, îndeosebi din sud şi est, va fi ceaţă asociată cu depunere de chiciură, cu precădere în cursul nopţii.

Mai multe articole

Reclama 300x250 Stejarelul