Vremea va fi geroasă dimineaţa şi noaptea

Scris de Gabriel Adam la 10 Jan 2017, ora 12:00

Vremea va fi geroasă dimineaţa şi noaptea, iar în centrul, sudul şi estul ţării, local şi ziua, informează ANM.

AZI

ÎN ŢARĂ

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -14 şi -4 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -22…-20 de grade izolat în zonele depresionare din nord-vest şi centru şi în jur de -4 grade pe litoral. În cursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile sud-vestice şi sudice unde doar izolat va ninge slab.

Spre seară şi noaptea, nebulozitatea se va accentua şi va cuprinde treptat majoritatea regiunilor, iar în jumătatea de sud-est, ninsorile se vor extinde şi local se va depune strat nou şi consistent de zăpada. În Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei, în sudul şi centrul Moldovei, precum şi în Carpaţii de Curbură, vântul se va intensifica treptat, iar în cursul nopţii va fi viscol cu viteze la rafală de 50…70 km/h, astfel încât vizibilitatea se va reduce semnificativ şi zăpada va fi troienită. În estul şi sud-estul Dobrogei, precipitaţiile vor fi mixte şi se va produce polei. În restul ţării vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări pe crestele montane.

ÎN BANAT

Ceru va fi înnorat, se aşteaptă îngheţ puternic. Maxima zilei va fi de -6°C, şansele de precipitații fiind de 10%. Minima nopții va fi de -9°C, cu vânt ce va avea viteze cuprinse între 10 şi 15 km/h.

ÎN BUCUREŞTI

Vremea se va menţine geroasă cu o temperatură maximă de -11…-9 grade şi o minimă în jur de -11 grade. În cursul zilei cerul va fi temporar noros, apoi nebulozitatea se va accentua şi va începe să ningă, moderat cantitativ îndeosebi în a doua parte a nopţii, astfel încât se va depune strat nou şi consistent de zăpadă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări spre seară şi noaptea, când trecător va spulbera zăpada.

MIERCURI

ÎN ŢARĂ

Deşi valorile termice vor fi mai ridicate decât în zilele precedente, vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între -9 şi 1 grad, iar cele minime vor fi cuprinse între -16 şi -6 grade, izolat mai scăzute în sud şi centru până în jurul valorii de -20 de grade.

În cursul zilei, cerul va fi mai mult noros şi va continua să ningă în jumătatea de sud-est a teritoriului, iar în Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei şi în Bărăgan, precum şi în Carpaţii de Curbură va fi viscol, rafalele de vânt urmând să atingă 50…70 km/h. Pe litoral şi în Delta Dunării, la început, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ploaie şi vor mai fi condiţii de polei.

Noaptea, înnorările vor fi temporare şi doar pe arii restrânse vor mai fi ninsori slabe, în regiunile estice şi sud-estice, iar spre sfârşitul intervalului, posibil în extremitatea de nord-vest. În restul ţării vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane în special în cursul nopţii. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

ÎN BANAT

Ceru va fi înnorat, se aşteaptă îngheţ puternic. Maxima zilei va fi de -5°C, cu vânt şi şanse de precipitații de 20%. Noaptea, cerul va fi parţial înnorat, se aşteaptă îngheţ puternic. Minima nopții va fi de -11°C, iar şansele de precipitații vor fi de 10%.

Mai multe articole

Reclama 300x250 Stejarelul