In Tandareni s-a dat startul unei noi campanii pro vaccinare, deoarece in acest oras sunt imunizati mai putin de 20% dintre copii.
„In primul rand, anti-rujeolicul, dar am incercat sa identificam ce s-a facut, ce nu s-a facut si ce trebuie sa facem. Numai ca de aici incolo, rolul va trebui preluat de cei care trebuie sa faca asta. Exista fise prin care trebuie sa urmarim acesti copii. La terapie intensiva e nevoie de mai multe lucruri daca vrem sa pastram cele doua paturi. La blocul operator trebuie facute niste modificari, la nivelul de complexitate a operatiilor care se fac, probabil ca este in regula, dar eu nu pot sa spun ca este in regula.”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sanatatii.
„Cred ca totul pleaca de la un nivel de educatie sanitara mai redusa si in comunitatea roma, dar si in comunitatea romana.”, a mentionat Moise Eustatiu Dan, medic de familie.
„Spitalul asta functiona cu 150 de paturi candva, dar din cauza modificarilor legislative, structuri, circuite, sunt doar 70 de paturi si la acestea, cum spune doamna ministru, mai trebuie umblat ici colo.”, a declarat Maria Constantin, managerul Spitalului Tandareni.
Campania Ministerului Sanatatii este sustinuta de UNICEF si de Organizatia Mondiala a Sanatatii.

