Un somn confortabil pentru copii este esențial nu numai pentru energia de a doua zi, ci pentru că procesele de creștere și dezvoltare se intensifică pe timpul nopții, atunci când se odihnesc. Atât fermitatea și textura suprafeței de dormit, cât și mărimea saltelei sunt deosebit de importante. Dacă cel mic a trecut de stadiul de bebeluș și are propriul pat, părinții ar putea să se orienteze deja către saltele de pat de 90 x 200 cm, dimensiuni potrivite de la vârsta de 4-5 ani până în adolescența târzie, pentru unii dintre tineri.
Ce dimensiuni trebuie să aibă saltelele pentru copii?
Dimensiunile saltelelor pentru copii trebuie alese cu grijă, astfel încât să fie potrivite perfect în patul celui mic, pentru a nu rămâne spațiu între marginea patului și saltea. Pentru bebeluși, acest aspect este esențial și îi ferește de pericolul sufocării și al rănirilor de orice fel.
Copiii se întind, majoritatea ocupă mai mult spațiu decât are nevoie corpul lor, astfel încât patul trebuie să permită adoptarea oricărei poziții de somn. Pentru nou-născuți și bebeluși, se începe cu o saltea standard de 60 x 120 cm, în care aceștia pot dormi liniștiți până la vârsta de 3 ani. Într-un magazin specializat de saltele, părinții pot găsi și mărimi mai mari, cum ar fi 70 x 160 cm, care poate fi folosită chiar până la debutul adolescenței, în funcție și de înălțimea copilului.
Investiția într-o saltea de calitate asigură durabilitate și confortul optim pe termen lung. Dacă cel mic a trecut de vârsta la care săritul în pat nu mai este o tentație așa mare, o saltea de o persoană, cu dimensiuni potrivite până merge la facultate, este o alegere bună. Părinții trebuie să țină cont de creșterea copilului în înălțime, care poate fi fulminantă în anumite perioade de preadolescență sau adolescență. Alegerea unui produs din categoria de saltele de pat de 90 x 200 cm este o idee inspirată. Este o mărime cu care părinții nu dau greș, potrivită pentru un pat care nu ocupă mult spațiu din camera unui copil sau a unui adolescent. O oferta generoasa se poate gasi pe aceasta pagina: https://www.expert-saltele.ro/saltele/marimisaltele/saltele-90×200/.
Urmărind promoțiile unui magazin specializat, nu vor trebui să investească mult, având posibilitatea de a găsi saltele ieftine de 90 x 200 cm. Sintetizând, categoriile de saltele potrivite copiilor sunt următoarele:
- Saltele de 60 x 120 cm
- Saltele de 70 x 160 cm
- Saltele de 90 x 200 cm
- Saltele de 120 x 200 cm
- Saltele de 140 x 200 cm.
Ultimele două categorii sunt destinate adolescenților, dar și adulților. Salteaua de 140 x 200 cm poate fi utilizată de doi frați care împart camera.
Când trebuie schimbată salteaua copilului?
Copiii cresc constant, însă pot avea puseuri de creștere rapidă, în urma cărora pătuțul poate deveni mai puțin confortabil. Sunt câteva semne care îi pot ajuta pe părinți să ia decizia de a le schimba salteaua.
Specialiștii de la magazinul Expert-Saltele.ro îi sfătuiesc pe părinți să urmărească somnul copiilor. Dacă sunt vizibil mai mari și membrele le atârnă pe margini, este un semn că dimensiunile saltelei nu mai corespund.
Pe măsură ce cresc, copiii se răsucesc și se întorc pe tot parcursul nopții, corpurile lor încercând să se acomodeze la fel de mult ca mințile lor. Cu toate acestea, dacă patul este prea mic, nu vor avea suficient spațiu pentru a se întoarce în mod corespunzător și pentru a se simți confortabil, ceea ce va duce la dureri ale membrelor în creștere, care ar trebui să fie prevenite. Este important ca salteaua copilului să fie suficient de mare pentru a-i susține perioadele de creștere și a-i ameliora eventualele dureri asociate acestui proces.
Dimensiunile saltelei reflectă uneori și dorința de independență a celor mici, care își pot dori să aibă o saltea mai mare, așa cum au văzut la frați sau surori. În acest sens, părinții pot aprecia cel mai bine dacă este un moment prielnic pentru schimbare și reconfigurarea camerei.
Pe lângă mărimea saltelei pentru copii, sunt esențiale confortul, fermitatea medie și materialele din care este confecționată, suprafața fină, prietenoasă cu pielea și capacitatea de aerisire, astfel încât să corespundă și din punct de vedere al igienei. Ținând cont de aceste caracteristici ale saltelei, copilul va avea un somn odihnitor, iar intervalele de odihnă îi vor susține în mod optim creșterea și dezvoltarea.
Surse: